"Vom rămâne legaţi…Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opreliştilor, de iluzia aceasta presărată cu veselie şi lacrimi, pe care atâtea interese şi atâta dragoste o acoperă cu adevărat. Căzută şi reîntegrată fără încetare, printre făgăduielile pe care ni le suflăm şi ni le spunem la ureche, nimic până acum n-a izbutit să-i clatine supremaţia. În faţa cercetărilor noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul inutil. Cine ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă numai între scurta fericire a părinţilor noştri şi pulberea noastră depărtată; pentru că ea e înscrisă în filigran în lumina zilei şi, totodată, în ochii noştri."
Pe înalţimi
Aşteaptă-mă încă puţin
Curând va trebui să vin
Să spintec frigul care ne reţine.
Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.
(În casa noastră era o prăpastie.
De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)
Din plin
Când oasele ne-atinseră pământul
Şi-n prăbuşire ne-au străpuns obrazul,
Iubirea mea, nimic nu se sfârşi.
O nouă dragoste veni-ntr-un ţipăt
Să ne învie, să ne prindă iar.
Şi chiar de-ar fi tăcut căldura
Lucrul acela care se continua
Opus vieţii muribunde,
La nesfârşit s-ar fi elaborat.
Ceea ce noi văzuserăm plutind
Alături de durere
Era acolo, ca-ntr-un cuib,
Şi cei doi ochi ai lui ne cuprindeau
Unindu-ne într-un consimţământ abia născut.
Moartea nu mai crescuse
În ciuda unor lânuri ude leoarca,
Iar fericirea la auzul
Prezenţei noastre, nu-ncepuse încă;
Şi iarba era goală, călcată în picioare."
Sursa : „Poeme alese”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu