Magie de lumini in Viena

La multi ani!

Cantece de munte - Absenta
     Asculta  mai multe  audio   diverse
"E atata de greu fara tine mereu
si cu tine ar fi mai usor...
Te mai strig, te mai chem din amurg si blestem
si iti strig si iti spun ca mi-e dor!

Sa te-ntorci e tarziu , sa ramai nu mai stiu
daca timpul va vrea disperat
sa amane cu-o zi risipirea de-a fi,sa ne-ntoarca de unde-am plecat..."

Gand de ploaie

Brr ce vreme ticaloasa...dar pana si ea are un fel de muzica care ne incalzeste sufletele. E vremea semineelor si a focului din priviri...e vremea melancoliei si a zambetelor ascunse. Nici o ploaie n-ar trebui sa ne intristeze sufletul sau sa stinga vreo neimplinita iubire. Nu fi abatut, cherie, vin sarbatorile din noi si atunci vom aprinde luminitele unei altfel de randuiri...vom privi poate mai senini ziua de maine, care va avea in sufletele noastre amortite aroma de portocale uitate pe masa special pentru Mos Craciun.

francois feldman - les valses de vienne
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Eugénie Grandet de Honoré de Balzac

"La treizeci de ani, Eugénie nu cunoştea încă nici una din fericirile vieţii. Copilăria-i, searbădă şi tristă, se scursese alături de o mamă a cărei inimă neînţeleasă şi jignită nu avusese parte decît de durere. Părăsind bucuroasă viaţa, această mamă îşi plîngea fata fiindcă mai avea de trăit şi-i lăsă în suflet veşnice păreri de rău. Prima şi singura dragoste a Eugéniei era pentru ea un prilej de melancolie. După ce-şi întrezărise iubitul doar cîteva zile, îi încredinţase inima între două sărutări primite şi date pe furiş; apoi el plecase, punînd o lume întreagă între ea şi dînsul. Dragostea aceasta, blestemată de tatăl ei, aproape că o costase viaţa mamei şi nu-i aducea decît dureri amestecate cu fragile speranţe. Astfel, pînă atunci se avîntase spre fericire, irosindu-şi puterile fără a le împrospăta, în viaţa sufletească, ca şi în cea trupească, există o aspiraţie şi o respiraţie: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele altui suflet şi să şi le însuşească, pentru a i le reda mai bogate. Fără acest minunat fenomen omenesc, inima n-are viaţă: îi lipseşte aerul, suferă şi piere.

Eugénie începea să sufere. Pentru dînsa averea nu era nici putere, nici mîngîiere; ea nu putea trăi decît prin dragoste, prin religie, prin credinţă în viitor. Iubirea îi înlesnise să-şi explice veşnicia. Inima ei şi Scriptura, îi dezvăluiseră două lumi, pe care le aştepta. Zi si noapte se cufunda în două gînduri fără sfîrşit, care pentru ea nu erau poate decît unul şi acelaşi. Se închidea în sine, iubind şi crezîndu-se iubită. De şapte ani pasiunea ei cotropise totul. Comoara ei nu erau milioanele, ale căror venituri se îngrămădeau, ci caseta lui Charles, cele două portrete atîrnate deasupra patului, giuvaerele răscumpărate de la tatăl ei, înşirate falnic pe un strat de vată într-un sertar al scrinului; degetarul mătuşii, de care se slujise mama ei şi pe care îl punea în fiecare zi, cu sfinţenie, ca să lucreze la broderie ― pînza Penelopei începută numai ca să-şi pună în deget acel aur plin de amintiri."

Către chipul din oglindă de George Topîrceanu

Cum stai în ramă şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
"Mă mai cunoşti, străine?"

"Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid eşti la faţă
Şi prea bolnavi ard ochii tăi,
Privirea lor mă-ngheaţă...

Că te ştiam copil nebun,
Crescut în vânt şi soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Şi gura zâmbitoare.

Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ţie:
Aveai palat un crâng întreg
Şi-o luncă-mpărăţie!

De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.

Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvăţăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.

Ştiai să cânţi şi să iubeşti,
Pornit pe râs şi glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.

Aşa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Şi gura ta, nici chiar acum,
Nu ştie să blesteme!

Uşor păstrează urmele
De paşi adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i aşa
Cum mi-l arată chipul:

Veninul suferinţelor
În piept să mi se strângă,
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."

Interviu cu Felicia Filip

O doamna in adevaratul sens al cuvantului, un suflet ales si un talent coplesitor...aceasta ar fi in cateva cuvinte Felicia Filip, dar mai presus de toate un om deosebit. Am citit azi, pret de o cafea, interviul dat de dansa in Formula As  si din care impartasesc cu voi un gand care sper sa ne incalzeasca sufletele .."Eu sunt o visatoare, nu ma pricep sa fac planuri. De obicei, serile dinaintea ajunului ma prind in plin spectacol, in provincie. Dar exista un magazin care se cheama Wolf si unde, de ani de zile, in seara de 24, in drum spre casa, ne oprim sa luam ultimele nimicuri si delicatese. Ador sarbatorile! E perioada, in care, mai mult ca oricand, ne bucuram ca suntem impreuna, ca suntem sanatosi.Bucuria noastra se dubleaza si incercarile se injumatesc. Si tot ceea ce facem are o incarcatura de iubire si sfintire. Tinem post si ne pregatim pentru Craciun. Avem grija de brad, il impodobim, il botezam, ii cantam, s-apoi, cu nasul lipit de geam, privim fericiti cum ninge. Pentru ca oriunde suntem, de fiecare data, de Craciun ninge. Si mai e si bucuria surprizei. Daca ne-ar vedea cineva cum ascundem darurile...E ca un joc, iar noi suntem copiii care descopera.Asta e secretul trecerii prin viata. Sa nu iti pierzi acea curatenie sufleteasca, puritatea care se cheama copilarie. Sa nu-ti pierzi bucuria. Iar daca inveti lectia generozitatii, fiecare zi de la Dumnezeu e ca o zi de Craciun, pe care o astepti cu nadejde si cu speranta"

Aiureala de 1 decembrie

Frunze poleite cu gheata, cafea aburinda, note de pian, un telefon si multe ganduri, prevestind poate o altfel de iarna...

Aiureala de 1 decembrie

Frunze poleite cu gheata, cafea aburinda, note de pian, un telefon si multe ganduri, prevestind poate o altfel de iarna...