vineri, 30 decembrie 2011
luni, 26 decembrie 2011
Cine dintre noi - Ana Blandiana
Cand pleci
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
Scrisoare de Daniela Crăsnaru
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amândoi
Îţi mai joacă şi-acum în pupile?
Ţii minte? sângele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere...
Ca să poţi auzi în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?
Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îţi lunecă-n sânge, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi cum să nu mă strivească amurgul
Sub o-nroşită petală, petală de fier...
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Câte clipe, câţi ani, şi vremea... şi vremea...
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ţii minte...? Nicu Alifantis - Scrisoare
Asculta mai multe audio folk
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amândoi
Îţi mai joacă şi-acum în pupile?
Ţii minte? sângele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere...
Ca să poţi auzi în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?
Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îţi lunecă-n sânge, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi cum să nu mă strivească amurgul
Sub o-nroşită petală, petală de fier...
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Câte clipe, câţi ani, şi vremea... şi vremea...
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ţii minte...? Nicu Alifantis - Scrisoare
Asculta mai multe audio folk
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Pierduti in paradis de Constantin Tomescu
Culege-mă din picături de stele
Atinge-mă, sărută-mă cu ele
Şi risipeşte-mă sub ultimele ploi
Invaţă-mă să le impart la doi.
Ia-mi trupul in visări cu tine
Respiră-mă cu gândurile pline
Priveşte-mă cu palmele deschise
Adună-mă din mângâieri promise.
Şi fi a mea cât ţine orizontul
De parcă, cerul ne-ar permite totul
De parcă am putea pluti mereu,
Şi nici un drum vreodată n-ar fi greu.
Cunoaşte-mi, fiecare dor
Arată-mi despre tine orice zbor
Pe urmă, strânge-mă aproape...
Şi povesteşte-mi-le iar pe toate.
Şi uită toată astă lume,
Dă-mi mina ta, cunună-te cu mine
Şi v-om trăi etern in vis...
Doar, tu şi eu, pierduţi in paradis...vineri, 23 decembrie 2011
Shhhh....e vremea colindelor
"Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă." (Octavian Paler)...va doresc sa redescoperiti aroma copilariei voastre si a Craciunului in lumea asta zbuciumata in care vesnica este doar schimbarea...Ganduri bune si sarbatori cu bine!
marți, 6 decembrie 2011
joi, 1 decembrie 2011
duminică, 20 noiembrie 2011
vineri, 4 noiembrie 2011
duminică, 30 octombrie 2011
duminică, 2 octombrie 2011
Ce acorduri relaxante...merg tare bine impreuna cu toamna ce s-a instalat deja...si cu poezia lui Minulescu...shh...
Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie …
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre in odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam …
marți, 20 septembrie 2011
Amurgul gandurilor - Emil Cioran
"De chinurile iubirii te poţi scăpa' dizolvându-le în muzică. în felul acesta, îşi pierd într-o imensitate vagă tăria lor fierbinte.
Când pasiunea-i prea intensă, sinuozităţile wagneriene o destramă în infinit şi-n locui chinului precis te legeni vaporos într-o disoluţie orizontală, te-ntinzi tomnatic pe deşertul unei melodii...
Wagner - muzică a nesfârşitei neîmpliniri - se acordă suspinului arhitectural şi cenuşiu al Parisului. Aici piatra ascunde un apus muzical, plin de regrete şi dorinţi..., iar străzile se întâlnesc spre a-şi împărtăşi taine, ce nu sunt totuşi străine unui ochi întristat. Şi când azurul împânzit al Parisului pare a-şi fi condensat aburii în sonorităţi, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntâlneşte undeva cu cerul.
Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei (...)
Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât.
Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din neliniştea ta o culme? O materie căreia îi e ruşine de ea însăşi rămâne tot materie... Şi cu toate acestea... într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-şi plânge crengile spre cer.
Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?
Şi verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit?
Ce negură spintecă măruntaiele şi ce ziduri se dărâmă în ţesuturi?
Şi oasele spre cine urlă în văzduh şi văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic?
Şi ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte? .
Dumnezeule! pe ce frânghie să urc spre tine, ca de nepăsarea ta să-mi sfărâm trup şi suflet?
Oamenii nu trăiesc în ei, ci în altceva. De aceea au preocupări. Şj le au, fiindcă n-ar avea ce face cu absenţa lor de fiecare clipă. Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile nu-i cad toate perpendicular pe inimă?
Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuieşte nimic din existenţa poetică."
Cafeaua de dimineata
Am descoperit, de curand, o poezie absolut superba, scrisa de Emilia Mirea si care se numeste Cafeaua de dimineata....v-am insirat-o mai jos ca sa va bucure si voua sufletul...
"preparai cafeaua de dimineaţă
şi neglijeul tău transparent lăsa vederii minunăţii carnale
nu ai fost niciodată conştientă de comorile tale trupeşti
pentru care orice bărbat şi-ar pierde minţile –
şi cine poate spune că eu nu mi le-am pierdut?!...
orgolios din fire cum sunt nu recunosc că te iubesc
nu recunosc că fără tine aş fi o frunză îngălbenită
nu recunosc că tu eşti pansamentul meu pentru singurătate
definiţia fiinţei mele neghioabe
uneori greşeşti cafeaua prea dulce
parcă pentru a masca amărăciunea zilei care urmează
parcă pentru a-mi spune că sânii tăi tresaltă la gândul
atingerilor mele
care nu vin totdeauna la timp
şi de fapt te iubesc până la ameţeală
uneori plec de acasă epuizat
clatinându-mă ca în beţie
şi trec printre oameni cum aş trece printre lujere de trestie
nevorbitoare
pentru că nu mai aud nimic împrejur
şi pentru că existenţa ta mă striveşte ca pe un vierme
între coperţile unei Biblii vechi"
duminică, 18 septembrie 2011
joi, 8 septembrie 2011
Pentru tine, iubirea mea
Am dat intamplator peste una dintre cele mai frumoase interpretari ale acestui cantec...ascultati-l la inceput de week-end odata cu adierea vantului de toamna...
Antoine De Saint Exupery, Micul Prinţ
"Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebari asupra lucrurilor cu adevarat însemnate. Nu va întreaba niciodată; "Ce sunet are glasul lui?" Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecţie de fluturi?" Ci întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câştigă tatăl lui?" Numai atunci cred ei că îl cunosc. Daca le spuneţi oamenilor mari: "Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş" ..., ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă.
Lor trebuie să le spuneţi: "Am văzut o casă, care costa o sută de mii de franci". "Ce frumoasă e!" vor exclama atunci... ...aşa sunt ei. Nu trebuie să le-o luaţi în nume de rău. Copiii se cuvine să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari. Fireşte însă că nouă, celor care ştiu ce inseamnă viaţa, puţin ne pasă de cifre! "
Scafandrul si fluturele - Jean-Dominique Bauby
O poveste absolut extraordinara pe care v-o recomand cu caldura...Jean-Dominique Bauby - Scafandrul si Fluturele. "Publicat la cateva zile dupa moartea autorului, victima a unui accident vascular, Scafandrul si fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povesti despre viata. Iesit din coma, dar paralizat cvasi-complet, cu o singura pleoapa, stanga, mobila, Jean-Dominique Bauby "dicteaza" aceasta carte. Cateva sute de mii de batai de pleoapa -- pentru ca noi sa putem vedea lumea si altfel."
"În absenţa vacarmului, odată liniştea redobandită, pot sa ascult fluturii care-mi zboară prin cap. E nevoie de multă atenţie, chiar de reculegere, pentru că bataia aripii lor e aproape imperceptibilă. O respiraţie mai puternică ajunge ca s-o acopere.
E straniu - auzul meu nici vorba sa se îmbunatăţească, şi totuşi îi aud din ce in ce mai bine. Trebuie să am urechi fine, de fluture...
Acum, când să fac saltul periculos în propriul meu trecut, simt că ameţesc. Nu ştiu de la ce capăt să apuc orele acelea apăsătoare şi inutile, imposibil de adunat, întocmai ca biluţele de mercur dintr-un termometru frânt în două. Cuvintele se eschivează. Cum să evoci supleţea şi căldura trupului tânăr al brunetei înalte lângă care te-ai trezit pentru ultima dată, fără să-i acorzi atenţie, aproape morocanos? Totul era gri, păstos si resemnat: cerul, oamenii, oraşul hărţuit de mai multe zile de greva din transporturi. Alături de milioanele de parizieni, eu şi Florence intram in malaxorul încâlcit al zilei, cu privirile goale, cu feţele trase, ca niste zombi. Executam mecanic toate gesturile acelea care, astăzi, mi se par miraculoase: să te bărbiereşti, să te-mbraci, să-ţi bei ciocolata."
Sursa: http://www.humanitas.ro/humanitas/scafandrul-si-fluturele
miercuri, 7 septembrie 2011
miercuri, 31 august 2011
luni, 29 august 2011
Pentru ultima zi de vara
Hmmm, un mojito cu aroma discreta de menta, pereti de satin, imbratisari amare....intr-o ultima zi de vara...si ma intreb...you really know what I feel?..
sâmbătă, 27 august 2011
vineri, 10 iunie 2011
Febra de vineri seara....
O interpretare de exceptie, mulata perfect pe atmosfera de week-end, care sper sa va incante simturile.
miercuri, 18 mai 2011
duminică, 1 mai 2011
Gand de primavara
O zi de duminica obisnuita, o cafea cu aroma de liliac si multe ganduri…unele mai vesele altele mai triste dar toate pline de melancolia ultimului sarut. O tihna bine meritata dupa zile intregi de zbucium inutil. Ma intreb daca tu intelegi toate acestea si daca cumva momentele tale de singuratate au simtit pe deplin parfumul acestei primaveri. Poate ca da, poate ca nu, asta doar sufletul tau ascuns o mai stie…
Stefan Iordache - Nu stiam ca te iubesc atat de mult
Asculta mai multe audio blues
Stefan Iordache - Nu stiam ca te iubesc atat de mult
Asculta mai multe audio blues
duminică, 24 aprilie 2011
vineri, 22 aprilie 2011
vineri, 8 aprilie 2011
Mai trece oare undeva prin alte lumi..faptura ta...
Raul CARSTEA si Constantin NECULAE - Zadarnicie (www.deltalunara.ro)
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
joi, 31 martie 2011
duminică, 27 martie 2011
sâmbătă, 12 martie 2011
Adrian Paunescu - Ce frumoasa esti...
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
vineri, 11 martie 2011
Blestem de dragoste de Miron-Radu Paraschivescu
Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.
Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţîi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
’nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.
Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţîi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
’nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!
sâmbătă, 12 februarie 2011
Andrei Plesu - Despre frumusetea uitata a vietii
"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi. "
joi, 10 februarie 2011
La rascruce de vanturi, Emily Bronte
"Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă."
duminică, 30 ianuarie 2011
Radu Beligan
“Sunt vechi, domnilor, am implinit 70 de ani de cind ma aflu pe scena fara intrerupere. Sapte zeci de ani, adica aproape jumatate din intreaga istorie a teatrului românesc. Am dreptul sa stau jos”, au fost primele cuvinte spuse de Radu Beligan in seara spectacolului – marturisire pe care avea sa o faca bacauanilor, in semiobscur, asezat pe un jilt, linga masa pe care erau asezate zeci de file din memoriile sale, alaturi de un pahar cu suc de grapefruit rosu, cu whisky. In dreapta, orientat spre sala, un ceas cu pendula a aratat publicului ca timpul trece pentru oricine, chiar si pentru spectatori. Timp de aproape doua ore actorul nascut bacauan a facut celor prezenti confesiuni inedite despre viata si arta, despre “intilniri memorabile cu artisti geniali” care i-au influentat devenirea profesionala si spirituala: Lucia Sturdza – Bulandra, Elvira Godeanu, Victor Ion Popa, George Vraca, Sica Alexandrescu sau dramaturgii Eugene Ionesco, Camil Petrescu si Mihail Sebastian. Maestrul Radu Beligan a marturisit ca intreaga sa cariera se datoreaza Luciei Sturdza – Bulandra si cuvintelor pe care actrita i le-a spus la un curs al ei, la care tinarul Beligan a recitat din Esenin: “Dumneata, daca ai sa fii serios, ai sa faci o mare cariera”.
“Iubiti orice, dar iubiti”
Radu Beligan si-a dus marturisirea pina la capat, in fata spectatorilor – confidenti: “A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber. Intr-un anumit sens esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin. Viata mea n-a fost usoara. A fost o lupta permanenta si sper ca am iesit invingator, nu e o victorie stralucita, dar o victorie confortabila. In ultima vreme foarte multa lume imi puna aceasta intrebare stereotipa: «Care este secretul longevitatii dumneavoastra?». Cit inca mai am rabdare sa le raspund le spun ca dupa mine secretul biblic al longevitatii este iubirea. Cred ca suntem pe pamint pentru acest motiv: sa iubim. Le spun adesea celor ce vor sa ma asculte: «iubiti ce vreti, dar iubiti!». Nimic nu este mai dezastruos decit infirmitatea inimii. Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ca va iubesc. Da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi, care m-ati facut ceea sunt azi. Am calatorit frumos impreuna. Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam s-o facem la clasa I”.
|
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




