duminică, 24 mai 2009
duminică, 17 mai 2009
duminică, 10 mai 2009
Radu, copilul din două lumi de Paula Anastasia Tudor
"AŞ VREA SĂ ADUC CEVA BUN ÎN LUMEA ASTA"
Radu Alexandrescu are 14 ani şi a fost diagnosticat la 5 ani cu autism înalt funcţional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de la toate concursurile şi olimpiadele care s-au ţinut de când a început şcoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru că s-a suprapus cu Concursul de Evaluare Europeană la Matematică. Este foarte atent la ore şi, după cum spune chiar el, "eu nu învăţ, înţeleg".
De obicei nu-şi ia notiţe. Chiar dacă şi-ar lua, n-ar înţelege o iotă, pentru că are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele şi directoarea şcolii au sfătuit-o pe mama lui, Grazziela, să facă o cerere la inspectorat, căreia să-i ataşeze şi diagnosticul de sindrom Asperger, prin care să ceară susţinerea tezelor unice în condiţii speciale. Aşa a obţinut un profesor căruia el i-a dictat răspunsurile, iar examenul a fost trecut cu brio.
"NU TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ, CI SĂ ÎNŢELEG"
Pe de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decât dacă este însoţit de doamna Mihai, o persoană în vârstă, care-şi are locul pe un scaun în holul şcolii încă de când era el în clasa I. Pentru că, de fapt, "nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc... E periculos la şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo", explică Radu. "
Anul trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar nu a încercat să se apere. Spune că-i împotriva regulamentului şcolii", povesteşte Grazziela Alexandrescu.
Mama e mâhnită, dar şi mândră de atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la şcoală şi în câteva prezentări în power-point. "Şcoala este un loc în care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi - rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa funcţionează această lume? Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!". E parte din textul unui filmuleţ pe nume "Şcoala". La fel au fost concepute "Catastrofa comportamentală", "Poluarea auditivă", "Omul" şi "Câteva întâmplări".
Radu povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea: "În primul rând, aş renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu! Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sunt obligat să merg în clasa următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu înregistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu înţelege rămâne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie şi atunci avansează pe cealaltă materie până unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic".
PRIMELE CUVINTE: "DIVIDENDE" ŞI "CALORIFER"
Radu nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie să o ştie aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicăieri. "Cred că ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum şi să învăţ să accept, dar nu pot. Ce va face când eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?", se întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. "Îl iubesc enorm, dar sunt un fel de extensie a lui şi mi-e teamă că nu o să mă pot adapta în continuare."
Radu face origami - mi-a făcut şi mie o casetuţă şi un cocor ce dă din aripi -, transformând hârtia în fel şi chip. Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi a infracţionalităţii, dând dovadă de reale talente de edil, însă nu se îmbracă singur, "că n-are butoane". Nu merge singur la toaletă, nu dă drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut.
A început să vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici ta-ta, nici pa-pa, ci "dividende" şi "calorifer". Mai apoi, când cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste cu o planetă - Doror, şi o altă mamă - Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi a insistat că nu e o "poveste", ci ceva cât se poate de real.
"NU VREAU SĂ TRĂIESC, VREAU SĂ FIU"
"Eu sunt parţial de pe altă planetă", a început el. "Eu sunt jumătate de pe lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sunt unul, dar sunt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pământ pe o altă planetă, iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sunt deci din viitor şi am fost de fapt un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina."
Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu şi a familiei lui. De multe ori, Grazziela îi spune ceva, Manatina nu e de acord, şi atunci Radu nu face. "Acolo, oamenii se nasc fericiţi", continuă el, "există şi nişte roboţi care sunt foarte asemănători cu oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi un om este că un robot trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e frică să trăiesc.
Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu. Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sunt obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sunt obligaţi să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl lui a trăit. Eu nu spun că sunt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să moară.
Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi. în sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic aici trăiesc, acolo sunt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează pe mine, eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi.
Acolo nu exişti fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare."
"O DE LA ORBITĂ"
"Asta am început să auzim de când avea el 2 ani şi puţin. În poveste apăreau şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2 ani... nu ştiu", ridică din umeri Grazziela. "Tot pe la 2 ani a început să-şi creeze balansul ăsta (Radu are o permanentă mişcare a capului, spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi - n.r.).
La început am crezut că e un tic, am fost cu el la psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz nu a pomenit ceva de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru, bănuia că e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism.
În afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva: se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia să o facă. De exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC şi tot au fost diverse ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gândesc că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la toaletă...
După ce a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat. L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat şi el mi-a răspuns: «Adică să le dai bani». Aşa s-a gândit el - că eu îi mituiesc pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a dezgustat chestia asta.
L-am înscris la o şcoală normală. Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil normal... Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci - o învăţătoare extraordinară - a zis că-l ia ea. După prima zi, învăţătoarea mi-a spus că a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu litera "o" şi Radu ridică mâna şi zice: "Orbită". L-a întrebat: «Ce e orbita?» şi el răspunde: «Păi, este traiectoria pe care se învârt planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe Discovery. Înnebunea când îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două lumi."
GENIALUL CU CERTIFICAT DE HANDICAP
În timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o soluţie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. "Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor", i-a descris ea. Pare deja să se fi împăcat cu ideea că "cea mai mare afacere este psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar ei nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se pricep.
Am fost şi la o sumedenie de psihologi care, după câteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare spunând că nu ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, când copilul are mintea ceva mai ascuţită decât terapeutul. Odată, unul a încercat să-l convingă să se tundă spunându-i că părul îi consumă prea multă energie din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot avea părul lung fără probleme?»".
Căutând disperată soluţii, Grazziela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e doar răsfăţat. Şi cât n-ar fi dat ea să fie aşa. "Mi-aş fi dorit să fie mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă la Câmpina şi aş fi în stare să o donez unei fundaţii care să facă ceva pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie. Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie să-i scot certificat de handicap."
Sursa: Jurnalul National
"NU TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ, CI SĂ ÎNŢELEG"
Pe de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decât dacă este însoţit de doamna Mihai, o persoană în vârstă, care-şi are locul pe un scaun în holul şcolii încă de când era el în clasa I. Pentru că, de fapt, "nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc... E periculos la şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo", explică Radu. "
Anul trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar nu a încercat să se apere. Spune că-i împotriva regulamentului şcolii", povesteşte Grazziela Alexandrescu.
Mama e mâhnită, dar şi mândră de atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la şcoală şi în câteva prezentări în power-point. "Şcoala este un loc în care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi - rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa funcţionează această lume? Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!". E parte din textul unui filmuleţ pe nume "Şcoala". La fel au fost concepute "Catastrofa comportamentală", "Poluarea auditivă", "Omul" şi "Câteva întâmplări".
Radu povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea: "În primul rând, aş renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu! Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sunt obligat să merg în clasa următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu înregistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu înţelege rămâne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie şi atunci avansează pe cealaltă materie până unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic".
PRIMELE CUVINTE: "DIVIDENDE" ŞI "CALORIFER"
Radu nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie să o ştie aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicăieri. "Cred că ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum şi să învăţ să accept, dar nu pot. Ce va face când eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?", se întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. "Îl iubesc enorm, dar sunt un fel de extensie a lui şi mi-e teamă că nu o să mă pot adapta în continuare."
Radu face origami - mi-a făcut şi mie o casetuţă şi un cocor ce dă din aripi -, transformând hârtia în fel şi chip. Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi a infracţionalităţii, dând dovadă de reale talente de edil, însă nu se îmbracă singur, "că n-are butoane". Nu merge singur la toaletă, nu dă drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut.
A început să vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici ta-ta, nici pa-pa, ci "dividende" şi "calorifer". Mai apoi, când cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste cu o planetă - Doror, şi o altă mamă - Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi a insistat că nu e o "poveste", ci ceva cât se poate de real.
"NU VREAU SĂ TRĂIESC, VREAU SĂ FIU"
"Eu sunt parţial de pe altă planetă", a început el. "Eu sunt jumătate de pe lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sunt unul, dar sunt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pământ pe o altă planetă, iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sunt deci din viitor şi am fost de fapt un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina."
Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu şi a familiei lui. De multe ori, Grazziela îi spune ceva, Manatina nu e de acord, şi atunci Radu nu face. "Acolo, oamenii se nasc fericiţi", continuă el, "există şi nişte roboţi care sunt foarte asemănători cu oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi un om este că un robot trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e frică să trăiesc.
Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu. Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sunt obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sunt obligaţi să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl lui a trăit. Eu nu spun că sunt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să moară.
Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi. în sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic aici trăiesc, acolo sunt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează pe mine, eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi.
Acolo nu exişti fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare."
"O DE LA ORBITĂ"
"Asta am început să auzim de când avea el 2 ani şi puţin. În poveste apăreau şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2 ani... nu ştiu", ridică din umeri Grazziela. "Tot pe la 2 ani a început să-şi creeze balansul ăsta (Radu are o permanentă mişcare a capului, spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi - n.r.).
La început am crezut că e un tic, am fost cu el la psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz nu a pomenit ceva de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru, bănuia că e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism.
În afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva: se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia să o facă. De exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC şi tot au fost diverse ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gândesc că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la toaletă...
După ce a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat. L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat şi el mi-a răspuns: «Adică să le dai bani». Aşa s-a gândit el - că eu îi mituiesc pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a dezgustat chestia asta.
L-am înscris la o şcoală normală. Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil normal... Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci - o învăţătoare extraordinară - a zis că-l ia ea. După prima zi, învăţătoarea mi-a spus că a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu litera "o" şi Radu ridică mâna şi zice: "Orbită". L-a întrebat: «Ce e orbita?» şi el răspunde: «Păi, este traiectoria pe care se învârt planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe Discovery. Înnebunea când îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două lumi."
GENIALUL CU CERTIFICAT DE HANDICAP
În timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o soluţie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. "Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor", i-a descris ea. Pare deja să se fi împăcat cu ideea că "cea mai mare afacere este psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar ei nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se pricep.
Am fost şi la o sumedenie de psihologi care, după câteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare spunând că nu ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, când copilul are mintea ceva mai ascuţită decât terapeutul. Odată, unul a încercat să-l convingă să se tundă spunându-i că părul îi consumă prea multă energie din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot avea părul lung fără probleme?»".
Căutând disperată soluţii, Grazziela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e doar răsfăţat. Şi cât n-ar fi dat ea să fie aşa. "Mi-aş fi dorit să fie mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă la Câmpina şi aş fi în stare să o donez unei fundaţii care să facă ceva pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie. Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie să-i scot certificat de handicap."
Sursa: Jurnalul National
Cioran si Friedgard Thoma
Friedgard Thoma, femeia de care Cioran s-a indragostit la 70 de ani, dezvaluie o alta fata a filosofului
"Sunteti centrul vietii mele, zeita unuia ce nu crede in nimic, cea mai mare fericire si cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat sa le intalnesc”, ii spunea Cioran lui Friedgard Thoma, iubita cu 35 de ani mai tanara, intr-una dintre scrisorile publicate, dupa moartea filosofului, in romanul „Pentru nimic in lume”.
Aparuta prima data in Germania in 2001, cartea a fost publicata abia anul trecut in romana, in traducerea Norei Iuga, sub titlul „O iubire a lui Cioran”. Editia germana a cartii a fost retrasa din librarii in urma unei sentinte a Tribunalului din München din 14 ianuarie 2004, care a incriminat publicarea a opt scrisori incendiare ale filosofului. In urma procesului, s-a iscat o dezbatere aprinsa, referitoare la dreptul la intimitate al personalitatilor. In versiunea in limba romana a cartii, cele opt scrisori sunt cenzurate, iar celelalte, scrise in germana, sunt redate in facsimil.
Cioran traieste erotic iubirea
In februarie 1981, cand Cioran primea intaia scrisoare de la Friedgard Thoma, filosoful avea 70 de ani si traia cu Simone BouŽ, intr-un Paris care i se parea „dezabuzat”. Nemtoaica, in varsta de 35 de ani, cu un copil, doctoranda in filosofie, a fost atrasa de scrierile autorului de „silogisme ale amaraciunii”. Ea s-a hotarat sa-i scrie pentru ca filosoful „scria obraznicii tonifiante”, totusi nedestructive. Intre spiritele celor doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991.
Cartea este tulburatoare si deconcertanta deopotriva, pentru ca prezinta o alta fata a lui Cioran, care traieste totusi erotic iubirea, cu stangaciile si nerabdarile unui adolescent indragostit. „Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei, abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ati fost oarecum speriata cand v-Am vorbit de o inclinatie „perversa” pe care mi-o starneste trupul dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvantul potrivit; am vrut sa spun arzatoare”, ii marturiseste Cioran lui Friedgard intr-una dintre scrisori.
Liiceanu critica publicarea corespondentei
Friedgard il portretizeaza pe Cioran nu numai prin intermediul schimbului de epistole, ci si prin descrierea unor secvente din viata pariziana, cu plimbarile sau vacantele petrecute impreuna sau fiecare alaturi de partenerul oficial. Dupa ce se va intalni cu Simone BouŽ, femeia care a stat langa Cioran pana la moartea acestuia, Friedgard va transforma legatura cu filosoful intr-o amicitie bazata pe afinitati intelectuale. In finalul cartii, Friedgard se intreaba de ce Cioran nu s-a sinucis si a acceptat in schimb decrepitudinea fizica provocata de boala, nepunand in practica teoriile sale legate de sinucidere.
In cartea „Usa interzisa”, filosoful Gabriel Liiceanu a criticat-o aspru pe autoarea germana; a numit-o „capra metafizica” si a acuzat-o ca a publicat corespondenta cu Cioran doar pentru a castiga notorietate. Traducatoarea Nora Iuga considera insa ca scrisorile „septuagenarului adolescent indragostit brusc de viata surprind momentul limita cand spiritul a toate negator descopera afirmatia si si-o asuma”.
.
"Draga Friedgard, e dimineata devreme. N-am putut sa ma zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit sa ma scol, ca sa va trimit o lista a pacatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am facut o plimbare inutila, am vrut chiar sa intru într-o biserica (Saint Sévérin), mi-am cumparat o carte despre Trappisti si n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o ora în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit sa ma scol ca sa nu-mi pierd mintile. Am înteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra în toata claritatea ei abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ati fost oarecum speriata când v-am vorbit de o înclinatie perversa pe care mi-o stârneste trupul Dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvântul potrivit; am vrut sa spun arzatoare".
"Ieri noapte, când ma plângeam de proba rupturii care e lozul meu, mi-ati spus ceva curios: Altfel v-ati fi plictisit. Si e adevarat. In fapt, m-ati vindecat (deocamdata?) de plictiseala! Vremea care a trecut de la aparitia Dumneavoastra a fost atât de plina, de substantiala, de neprevazuta si atât de impregnata de Dumneavoastra, ca va sunt recunoscator pentru toate bucuriile si loviturile legate de numele Dumneavoastra. Ma aflu, stiti doar, într-o anxiété continua cu privire la nestatornicia Dumneavoastra, dar nu ma pot consacra linistii. Pur si simplu nu sunt în stare sa trag concluziile susceptibilitatii mele. Mai bine iadul cu Dumneavoastra decât binecuvântarea de unul singur. Sunteti blestemul meu indispensabil".
"Ati devenit centrul vietii mele, zeita unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire si nefericire întâlnita vreodata. Dupa ce am vorbit ani în sir cu sarcasm despre asemenea... lucruri ca iubirea, trebuia sa fiu pedepsit într-un fel, si chiar sunt, dar nu regret. Punctul principal al programului meu e disolutia". Iar curând apoi: "Desi am iubit viata patimas, am gasit-o totusi lipsita de sens. Acum mi se pare total lipsita de sens - fara Dumneavoastra".
” Intins pe covorul balcanez si plin de amintiri exacte, m-am lasat prada unor ganduri nebunesti (!) din care nici cvartetul lui Schumann n-a reusit sa ma smulga.Doar vocea Dumneavoastra a putut sa faca aceasta minune.Iata am si devenit un alt om – cel care a ras atat de mult impreuna cu Dumneavoastra in timpul acestei intamplari unice.Niciodata nu am prevazut ca in acest moment al existentei mele cineva ar fi putut sa joace un asemenea rol.Oboseala parea a-mi fi singura camarada.Ea chiar si este, dar, din fericire, ii faceti o concurenta periculoasa..Sunt vulnerabil si nimeni nu ma poate rani atat de usor ca Dumneavoastra.E de ajuns un cuvant.Indispozitia care a pus stapanire pe mine azi dupa masa a fost ingrozitoare.Mi-ati spus unele lucruri neplacute in cafeneaua aia blestemata – inaintea despartirii! Dar sa nu mai vorbim despre asta."
"Azi la trezire voluptatea de a-mi aminti.Si apoi, imediat vocea Dumneavoastra.De cand va cunosc cred in PROGRES – din cauza telefonului.Desi nu am devenit un adorator al mersului inainte, vreau sa spun ca nu as judeca niciodata un scriitor dupa ideile lui politice.Imi este indiferent daca Chateaubriand a fost reactionar sau nu, ma intereseaza femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, si apoi gracila Madame de Beaumond. Ultrapolitizarea spiritelor e o catastrofa fara egal.Mai bine diletantism decat ideologie, mai bine sa nu depinzi de nimic.
Dar de ce nu sunt vizavi de Dumneavoastra un diletant?Ochii, ochii Dumneavoastra au facut din mine un fanatic.
Ce dulce* cadere.
Al Dumneavoastra C.
*data viitoare am sa folosesc un adjectiv mai bun”
"Sunteti centrul vietii mele, zeita unuia ce nu crede in nimic, cea mai mare fericire si cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat sa le intalnesc”, ii spunea Cioran lui Friedgard Thoma, iubita cu 35 de ani mai tanara, intr-una dintre scrisorile publicate, dupa moartea filosofului, in romanul „Pentru nimic in lume”.
Aparuta prima data in Germania in 2001, cartea a fost publicata abia anul trecut in romana, in traducerea Norei Iuga, sub titlul „O iubire a lui Cioran”. Editia germana a cartii a fost retrasa din librarii in urma unei sentinte a Tribunalului din München din 14 ianuarie 2004, care a incriminat publicarea a opt scrisori incendiare ale filosofului. In urma procesului, s-a iscat o dezbatere aprinsa, referitoare la dreptul la intimitate al personalitatilor. In versiunea in limba romana a cartii, cele opt scrisori sunt cenzurate, iar celelalte, scrise in germana, sunt redate in facsimil.
Cioran traieste erotic iubirea
In februarie 1981, cand Cioran primea intaia scrisoare de la Friedgard Thoma, filosoful avea 70 de ani si traia cu Simone BouŽ, intr-un Paris care i se parea „dezabuzat”. Nemtoaica, in varsta de 35 de ani, cu un copil, doctoranda in filosofie, a fost atrasa de scrierile autorului de „silogisme ale amaraciunii”. Ea s-a hotarat sa-i scrie pentru ca filosoful „scria obraznicii tonifiante”, totusi nedestructive. Intre spiritele celor doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991.
Cartea este tulburatoare si deconcertanta deopotriva, pentru ca prezinta o alta fata a lui Cioran, care traieste totusi erotic iubirea, cu stangaciile si nerabdarile unui adolescent indragostit. „Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei, abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ati fost oarecum speriata cand v-Am vorbit de o inclinatie „perversa” pe care mi-o starneste trupul dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvantul potrivit; am vrut sa spun arzatoare”, ii marturiseste Cioran lui Friedgard intr-una dintre scrisori.
Liiceanu critica publicarea corespondentei
Friedgard il portretizeaza pe Cioran nu numai prin intermediul schimbului de epistole, ci si prin descrierea unor secvente din viata pariziana, cu plimbarile sau vacantele petrecute impreuna sau fiecare alaturi de partenerul oficial. Dupa ce se va intalni cu Simone BouŽ, femeia care a stat langa Cioran pana la moartea acestuia, Friedgard va transforma legatura cu filosoful intr-o amicitie bazata pe afinitati intelectuale. In finalul cartii, Friedgard se intreaba de ce Cioran nu s-a sinucis si a acceptat in schimb decrepitudinea fizica provocata de boala, nepunand in practica teoriile sale legate de sinucidere.
In cartea „Usa interzisa”, filosoful Gabriel Liiceanu a criticat-o aspru pe autoarea germana; a numit-o „capra metafizica” si a acuzat-o ca a publicat corespondenta cu Cioran doar pentru a castiga notorietate. Traducatoarea Nora Iuga considera insa ca scrisorile „septuagenarului adolescent indragostit brusc de viata surprind momentul limita cand spiritul a toate negator descopera afirmatia si si-o asuma”.
.
"Draga Friedgard, e dimineata devreme. N-am putut sa ma zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit sa ma scol, ca sa va trimit o lista a pacatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am facut o plimbare inutila, am vrut chiar sa intru într-o biserica (Saint Sévérin), mi-am cumparat o carte despre Trappisti si n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o ora în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit sa ma scol ca sa nu-mi pierd mintile. Am înteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra în toata claritatea ei abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ati fost oarecum speriata când v-am vorbit de o înclinatie perversa pe care mi-o stârneste trupul Dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvântul potrivit; am vrut sa spun arzatoare".
"Ieri noapte, când ma plângeam de proba rupturii care e lozul meu, mi-ati spus ceva curios: Altfel v-ati fi plictisit. Si e adevarat. In fapt, m-ati vindecat (deocamdata?) de plictiseala! Vremea care a trecut de la aparitia Dumneavoastra a fost atât de plina, de substantiala, de neprevazuta si atât de impregnata de Dumneavoastra, ca va sunt recunoscator pentru toate bucuriile si loviturile legate de numele Dumneavoastra. Ma aflu, stiti doar, într-o anxiété continua cu privire la nestatornicia Dumneavoastra, dar nu ma pot consacra linistii. Pur si simplu nu sunt în stare sa trag concluziile susceptibilitatii mele. Mai bine iadul cu Dumneavoastra decât binecuvântarea de unul singur. Sunteti blestemul meu indispensabil".
"Ati devenit centrul vietii mele, zeita unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire si nefericire întâlnita vreodata. Dupa ce am vorbit ani în sir cu sarcasm despre asemenea... lucruri ca iubirea, trebuia sa fiu pedepsit într-un fel, si chiar sunt, dar nu regret. Punctul principal al programului meu e disolutia". Iar curând apoi: "Desi am iubit viata patimas, am gasit-o totusi lipsita de sens. Acum mi se pare total lipsita de sens - fara Dumneavoastra".
” Intins pe covorul balcanez si plin de amintiri exacte, m-am lasat prada unor ganduri nebunesti (!) din care nici cvartetul lui Schumann n-a reusit sa ma smulga.Doar vocea Dumneavoastra a putut sa faca aceasta minune.Iata am si devenit un alt om – cel care a ras atat de mult impreuna cu Dumneavoastra in timpul acestei intamplari unice.Niciodata nu am prevazut ca in acest moment al existentei mele cineva ar fi putut sa joace un asemenea rol.Oboseala parea a-mi fi singura camarada.Ea chiar si este, dar, din fericire, ii faceti o concurenta periculoasa..Sunt vulnerabil si nimeni nu ma poate rani atat de usor ca Dumneavoastra.E de ajuns un cuvant.Indispozitia care a pus stapanire pe mine azi dupa masa a fost ingrozitoare.Mi-ati spus unele lucruri neplacute in cafeneaua aia blestemata – inaintea despartirii! Dar sa nu mai vorbim despre asta."
"Azi la trezire voluptatea de a-mi aminti.Si apoi, imediat vocea Dumneavoastra.De cand va cunosc cred in PROGRES – din cauza telefonului.Desi nu am devenit un adorator al mersului inainte, vreau sa spun ca nu as judeca niciodata un scriitor dupa ideile lui politice.Imi este indiferent daca Chateaubriand a fost reactionar sau nu, ma intereseaza femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, si apoi gracila Madame de Beaumond. Ultrapolitizarea spiritelor e o catastrofa fara egal.Mai bine diletantism decat ideologie, mai bine sa nu depinzi de nimic.
Dar de ce nu sunt vizavi de Dumneavoastra un diletant?Ochii, ochii Dumneavoastra au facut din mine un fanatic.
Ce dulce* cadere.
Al Dumneavoastra C.
*data viitoare am sa folosesc un adjectiv mai bun”
Sursa :
Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, trad. Nora Iuga, EST Editeur, 2005.
Evenimentul zilei
sâmbătă, 9 mai 2009
vineri, 8 mai 2009
In ochii altor oameni - Eminescu
Mi-e dor de Pintea!
ADRIAN PINTEA
Vezi mai multe imagini din Vedete »
Adrian Pintea -In ochii altor oameni
Asculta mai multe audio Diverse »
"În ochii altor oameni tu esti o carne vie,
O netedă-arătare, un animal gentil.
Ei doresc mîna-ti albă pe frunte să-i mîngîie
Căci dulce e si mică mînuta-ti de copil.
Ei doresc buza-ti coaptă, nectar amar de patimi,
Ei vor să-ti sugă ochiul, divinul ochiul tău,
Tu lor li esti femeie, o jucărea de patimi…
Căci nimeni nu te vede astfel cum te văd eu.
Nu! Pentru mine esti tu ca glasul unei coarde
Ce nemaiauzită a fost pe-acest pămînt
Si inima-mi bolnavă la văzul tău îmi arde
Din jos în sus o simt dar miscată, tremurînd.
...
Nu, chipul tău cel dulce n-atingă-l o idee,
O umbră de dorire, un sunet, o suflare,
Căci pentru-oricine-n lume tu mi-ai părut prea mare
Căci tu esti prea mult înger si prea putin femeie."
ADRIAN PINTEA
Vezi mai multe imagini din Vedete »
Adrian Pintea -In ochii altor oameni
Asculta mai multe audio Diverse »
"În ochii altor oameni tu esti o carne vie,
O netedă-arătare, un animal gentil.
Ei doresc mîna-ti albă pe frunte să-i mîngîie
Căci dulce e si mică mînuta-ti de copil.
Ei doresc buza-ti coaptă, nectar amar de patimi,
Ei vor să-ti sugă ochiul, divinul ochiul tău,
Tu lor li esti femeie, o jucărea de patimi…
Căci nimeni nu te vede astfel cum te văd eu.
Nu! Pentru mine esti tu ca glasul unei coarde
Ce nemaiauzită a fost pe-acest pămînt
Si inima-mi bolnavă la văzul tău îmi arde
Din jos în sus o simt dar miscată, tremurînd.
...
Nu, chipul tău cel dulce n-atingă-l o idee,
O umbră de dorire, un sunet, o suflare,
Căci pentru-oricine-n lume tu mi-ai părut prea mare
Căci tu esti prea mult înger si prea putin femeie."
Orice om - Geo Bogza
Mi manchi amore mio....-Laura Pausini
Asculta mai multe audio Diverse »
"Orice om pe care nu pot sa-l iubesc inseamna pentru mine un prilej de adanca tristete.
Orice om pe care l-am iubit si nu-l mai pot iubi inseamna pentru mine un pas spre moarte.
Atunci cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni, voi muri.
Voi care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti."
Fior - Nicolae Labis ....pentru Dana
Poate-am visat ceva rau si-am uitat,
Poate-i doar pentru ca
visinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede suna,
Ori
pentru ca au muscat asta noapte din luna
Vârcolacii,
ori stele prea multe pe fata
Mi-au picurat o otrava de
gheata,
Ori poate e dimineata.
Cine esti, ori
ce esti,
Abur ori duh straveziu de povesti,
Care-ai
patruns si îmi macini mereu
Trupul si sufletul
meu?
Privesc în oglinda - acelasi mi-i chipul
Si buzele
groase taiate ca-n lemn.
Pe pavaza fruntii vad bine
ca nimeni
N-a scris, înca nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi
murmura: suna-ne, -ncearca-ne,
Sufletu-si pâlpâie albe
chemari,
Ochii îmi ard rotunjiti peste
cearcane,
Inima-si bate ecoul de zari.
Cine esti,
ori ce esti,
Abur ori duh coborât din povesti,
Unda
prelinsa sa ma învenine,
Stea fulgerata în mine?
Poate-i doar pentru ca
visinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede suna,
Ori
pentru ca au muscat asta noapte din luna
Vârcolacii,
ori stele prea multe pe fata
Mi-au picurat o otrava de
gheata,
Ori poate e dimineata.
Cine esti, ori
ce esti,
Abur ori duh straveziu de povesti,
Care-ai
patruns si îmi macini mereu
Trupul si sufletul
meu?
Privesc în oglinda - acelasi mi-i chipul
Si buzele
groase taiate ca-n lemn.
Pe pavaza fruntii vad bine
ca nimeni
N-a scris, înca nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi
murmura: suna-ne, -ncearca-ne,
Sufletu-si pâlpâie albe
chemari,
Ochii îmi ard rotunjiti peste
cearcane,
Inima-si bate ecoul de zari.
Cine esti,
ori ce esti,
Abur ori duh coborât din povesti,
Unda
prelinsa sa ma învenine,
Stea fulgerata în mine?
joi, 7 mai 2009
Nicolae Labis - Am obosit de vin, de stele...
"Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care mă răsfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem să vie.
Visez să uit odată
Cuvinte, rânjet, gând
Şi să privesc în ochii de agată
Ca fiecare om de rând,
Chipul răsfrânt să nu-mi mai văd,
Cu spaima mea şi hohotul meu rece
Lângă un foc să mă cuprindă somnul
Sub zările cu margini de pământ.
În sângele fecioarei purificat şi dus
Prin trupu-i alb cu frăgezimi de nea
Eu aş simţi cum cerul coboară lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Ştiu: acest vis pământul mi-l nutreşte
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creşte-n mine ca mădulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet şi stele
Încă din feşele inimii mele
Mi-a murit şi-i strigoi şi-n răstimpuri revine
Şi ţăruş nu-i pot bate-ntre coaste la mine."
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care mă răsfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem să vie.
Visez să uit odată
Cuvinte, rânjet, gând
Şi să privesc în ochii de agată
Ca fiecare om de rând,
Chipul răsfrânt să nu-mi mai văd,
Cu spaima mea şi hohotul meu rece
Lângă un foc să mă cuprindă somnul
Sub zările cu margini de pământ.
În sângele fecioarei purificat şi dus
Prin trupu-i alb cu frăgezimi de nea
Eu aş simţi cum cerul coboară lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Ştiu: acest vis pământul mi-l nutreşte
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creşte-n mine ca mădulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet şi stele
Încă din feşele inimii mele
Mi-a murit şi-i strigoi şi-n răstimpuri revine
Şi ţăruş nu-i pot bate-ntre coaste la mine."
duminică, 3 mai 2009
Pentru tine - Stefan Iordache
Stefan Iordache - Nu stiam ca te iubesc atat de mult
Asculta mai multe audio Muzica »
imi spui ca plingi si ma privesti in ochi
si-astepti sa spun ceva,
dar nu am glas si simt ca dintr-o-dat
e noapte-n mintea mea.
s-a spart ceva, s-a rupt ceva
acum, adinc la mine-n suflet.
as vrea sa strig,
sa spun ca recunosc
cit de naiv am fost
si nu stiam
si nu stiam
ca te iubesc atit de mult
ma-ntreb ce-a fost in minte mea
cum de-am gresit
ce-aveam in gind.
si nu stiam
si nu stiam
ca te doresc atit de mult
abia acum cind tu imi spui ca vrei sa pleci
desi tirziu am inteles
ca tu esti tot ce am
ca te iubesc.
abia acum cind vre-nchizi o usa grea in urma ta
am inteles ca pierd tot ce aveam
mai mbun in viata mea
cum de-am crezut ca te posed ca pe-un lucru oarecare
as vrea sa strig, sa spun ca recunosc
cit de naiv am fost
si nu stiam
si nu stiam ca te iubesc atit de mult
ma-ntreb ce-a fost in minte mea
cum de-am gresit, ce-aveam in gind?
si nu stiam
si nu stiam ca te doresc atit de mult
abia acum cind tu imi spui ca vrei sa pleci
desi tirziu am inteles
ca tu esti tot ce am,
ca te ïubesc!
Candori de Nina Cassian
"E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.
Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir,
aceeasi aplecare a trupului
si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire
si sambata si targul Mosilor,
toate acelasi.
- Atunci, ce s-a schimbat ? intreaba domnul invatator.
« Nu stiu. N-am invatat lectia.
N-am invatat nici o lectie.
Am lipsit de la lectie.
N-am putut sa vin la scoala
pentru ca am fost sanatoasa.
- Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator.
Asa si trebuie. O sa mai incerc.
O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc
pan’ la semestrul urmator "
sâmbătă, 2 mai 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)