luni, 24 decembrie 2012

Craciun fericit !

Hmm ce sa va doresc de Craciun decat iubire....tulburatoare si ametitoare precum zborul unui fulg de nea ratacit ce renaste intr-o picatura de apa in palmele voastre...Aveti grija de sufletul vostru si incercati sa pastrati in voi cat se poate de mult...statornicia clipelor frumoase si farama de copilarie din nenumaratele zile de Craciun ce au trecut deja.

luni, 3 decembrie 2012

One I love...

Am citit de curand o poezie superba publicata de Lady Allia pe cafeneaua.com.
O dedic tuturor celor care se simt o castana intr-un cires in viata asta efemera:

"taci, dar eu te simt cum mă priveşti peste umărul sufletului
îţi aud până şi zâmbetul
când zâmbeşti în mine se scutură toţi clopoţeii de rouă
şi inima îmi tremură
ca o placă de pick-up

tăcerile tale sunt cele mai minunate scrisori de iubire,
iar eu le strâng în mine
ca într-o cutiuţă poştală în care aş putea aduna toată lumea
prin tine

când mă privesc în oglindă te zăresc cum mă iubeşti prin ochii mei
şi străluceşti
eşti mereu aici, ascuns în făptura mea, iar eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
nu înţelegi?

eu nu trăiesc niciodată suspendată între două lumi chiar dacă
graniţa aşa arată
nu iubesc cu rosturi
iubirea mea nu se divide, nu se împarte
şi niciodată nu dă rest şi virgule
pentru că nu e număr par,
nu e număr impar,
nu cunoaşte matematică sentimentală
şi nici geometrie cu triunghiuri
e doar iubire...

nu contează dacă într-o zi impară o altă femeie
îţi va pune sacoul pe umeri
nu sunt eu aceea
eu nu număr!
iubirea mea nu se îndoieşte
iubirea mea nu dă rest şi virgule
e doar iubire...

nu înţelegi?
eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
când mă privesc în oglindă te zăresc
cum locuieşti în mine ca într-o linişte fără valuri"

duminică, 25 noiembrie 2012

Gare du Nord..

Hmm ce cantec sa se potriveasca mai bine atmosferei de Duminica la pranz cand privesti spre trecut cu un strop de melancolie, adulmecand un viitor nesigur si incercand doar sa-ti ingramadesti si mai mult mintea ca sa faci loc sufletului...toate astea in abur de cafea serpuitoare precum gandurile tale de dimineata...care nu sunt nici de barbat si nici de femeie ci doar de spirit ratacitor.

duminică, 14 octombrie 2012

Desertaciune


Cand totul in jur e desertaciune si nici macar statornicia nu isi mai gaseste drumul catre noi, doar muzica ne mai scoate din starea de cireada...ascultati cu sufletul acordurile toamnei si ale poeziei din voi...poate asa veti reusi sa gasiti drumul catre casa...eu mai ratacesc inca...

miercuri, 10 octombrie 2012

.....


 "Se vorbeşte foarte mult despre iubire. Cu o unanimitate uneori suspectă. Toţi sînt de acord că iubirea e un lucru (foarte) mare, că e rostul şi încununarea oricărei vieţi, că rotunjeşte şi justifică totul. (...)mai toţi, oricîtă literatură, filozofie şi mistică ar invoca, se gîndesc, în fond, la cîte o poveste romantică de tinereţe, la Mărioara sau la Ionică, la o trăire privată, parcursă exoftalmic, în transă. Accesul direct la „amorul sacru“ e rar. Abordabil şi distribuit „democratic“ e „amorul profan“: afectul imediat, incendiul lăuntric, inflamaţia dulce a minţii şi a corpului. Nu se poate delimita pieziş între eros şi agapé. În firea ambiguă a omului „căzut“, ele se întrepătrund euforic, uneori primejdios, alteori în chip salutar. Şi totuşi, idolatria iubirii, retorica facilă a unei siropoase giugiuleli cosmice, nu sînt de natură să lămurească nici termenul, nici trăirea în sine. Din cînd în cînd măcar, trebuie să vorbim despre iubire „la rece“, (...) Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu am în vedere placiditatea bovină a unei nesimţiri în doi, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întîlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întîlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întîlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfîrşeşte prin a ruina cariere, caractere, vieţi e o iubire mai curînd strîmbă şi are puţine şanse de happy end. Sintagme de tipul „sînt îndrăgostit fără speranţă“, „sînt îndrăgostit şi mă simt vinovat“, „sînt îndrăgostit şi nu mai sînt bun de nimic“ n-au ce căuta în vocabularul iubirii. Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, (...) (...) iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Aşa ceva nu există? Bine. Atunci nu există iubire adevărată." sursa cu articolul integral: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-iubirile-fericite ; http://www.cafeneaua.com/nodes/show/25118/despre-iubire-cu-andrei-plesu/1

duminică, 20 mai 2012

Noapte de unul singur...Emeric Imre


" Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine - aceea ce n-a fost să fie
Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase"

Adrian Paunescu - Ninsoare de adio

Si ochii nu mai au ce sa vada...doar urme de jivine prin zapada...

miercuri, 16 mai 2012

E vesnica pe lume doar schimbarea - P.B. Shelley

Suntem ca norii iuti, lunecatori,
Ce-n valuie, la miezul noptii, luna:
Oclipa trec, semeti, stralucitori
Si pier in bezna pentru totdeauna.

Suntem ca niste lire vechi, vibrand
In fel si chip sub fiecare boare:
Nici un acord, in trupul lor plapand,
Cu celelalte n-are-asemanare.

Un vis ne otraveste cand dormim.
Un gand ne pangareste-apoi trezia.
Totuna-i de simtim sau de gandim
De plangem sau de stim ce-i cu bucuria.

Oricata bucurie sau dureri
Ne-asteapte-fara capat e cararea.
Si maine pentru om nu-i ce-a fost ieri
E vesnica pe lume doar schimbarea.

Anna Vissi

joi, 19 aprilie 2012

Vin toamne desarte...

ILEANA SIPOTEANU - CE MULT TE-AM IUBIT

Asculta mai multe audio manele


Daca-l iubesti, lasa-l liber, daca se va intoarce...e al tau, daca nu, inseamna ca nu a fost niciodata!...

Zully Mustafa - Nopti orientale




"Care sint temeiurile iubirii?
Poate este de-ajuns sa deschizi ochii si sa te induioseze chipul de-alaturi care doarme cu nasul infundat in perna.
Un lucru pe care oamenii casatoriti il uita adesea. De-aceea ajung uneori sa-si intoarca spatele prin patul comun.
Dar ziua?
Ziua cum uita sa se sarute, asa ,din senin, doar pentru ca exista unul in viata celuilalt? Mi se pare tragica o astfel de singuratate...Si totusi ea devine atat de normala....
Daca ma scindez in doua si ma gandesc la mine ca si cum as avea deodata, printr-un salt strengar in timp, vreo 50 de ani, poate chiar 60, ma cert singura si-mi spun asa : " draga mea, ai fost o proasta, n-ai trait cum se cuvine, ai fugit de jocuri frumoase, si toamne melancolice si de iernile inimii? Ai mai iubi barbatii astia si femeile daca n-ar fi asa cum sint?
Ai mai indragi locul acela unde te cauti si te regasesti de fiecare data cand mori si invii? Dar strazile? Ai mai avea amintirea tocurilor tale pe asfalt daca nu le-ai strabate noaptea tinand de brat o prietena foarte buna? Sau ti-ai mai aseza capul pe umarul iubitului tau cand oboseala te cuprinde?
Mi-e draga batranica asta care ma trage de urechi si-mi aminteste de fiecare data cat de enervant de vie sint pentru altii...si ca asa trebuie sa raman. Un cumul de terminatii nervoase care vibreaza la orice mi-e drag.
Iubiti pana la ultima suflare, pana la noaptea din urma..."

vineri, 20 ianuarie 2012

Demult



Hmm ce melodie, parca iti patrunde in fiecare celula si iti rascoleste sangele, amestecandu-l cu amare melancolii si cu fericirea de-o secunda a unei foste iubiri.
Pentru mine inseamna un buchet de mucegai strivit in picioare de o viata absurda sau de neputinta unei imposibile iubiri.

marți, 10 ianuarie 2012

La inceput de ianuarie rece

Am citit pe www.cafeneaua.ro o poezie absolut superba scrisa de Adriana Lisandru din volumul ei "De-a Baba Oarba". I-am gasit si o melodie care sa i se potriveasca...

:Ah de m-aş putea risipi în rostirile tale
în dimineţile lăptoase ce-şi muşcă degetele
de singurătate
în dimineţile incoerente
de după nopţi cu vise alungate
de frica pierderii
între A şi Z
când abia mai găsesc întâmplător
vreun sinonim
să-mi ambalez elevat
nimicul matinal mototolit
între cearşafuri

ştii în dimineţile acelea
ţi-aş putea fi cafeaua neagră
mi-ar sta bine într-o ceaşcă de porţelan
ori aromându-ţi îndelung camera sărutului
şi m-ai sorbi cu înghiţituri mici
împrăştiind firmiturile somnului
între titlurile unui ziar
m-ai putea sorbi printre buzele arse de ţigară
m-ai putea sorbi îndelung
m-ai putea sorbi
m-ai putea sorbi
aşa amară. "


Perdere l´Amore

Asculta mai multe audio diverse