Friedgard Thoma, femeia de care Cioran s-a indragostit la 70 de ani, dezvaluie o alta fata a filosofului
"Sunteti centrul vietii mele, zeita unuia ce nu crede in nimic, cea mai mare fericire si cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat sa le intalnesc”, ii spunea Cioran lui Friedgard Thoma, iubita cu 35 de ani mai tanara, intr-una dintre scrisorile publicate, dupa moartea filosofului, in romanul „Pentru nimic in lume”.
Aparuta prima data in Germania in 2001, cartea a fost publicata abia anul trecut in romana, in traducerea Norei Iuga, sub titlul „O iubire a lui Cioran”. Editia germana a cartii a fost retrasa din librarii in urma unei sentinte a Tribunalului din München din 14 ianuarie 2004, care a incriminat publicarea a opt scrisori incendiare ale filosofului. In urma procesului, s-a iscat o dezbatere aprinsa, referitoare la dreptul la intimitate al personalitatilor. In versiunea in limba romana a cartii, cele opt scrisori sunt cenzurate, iar celelalte, scrise in germana, sunt redate in facsimil.
Cioran traieste erotic iubirea
In februarie 1981, cand Cioran primea intaia scrisoare de la Friedgard Thoma, filosoful avea 70 de ani si traia cu Simone BouŽ, intr-un Paris care i se parea „dezabuzat”. Nemtoaica, in varsta de 35 de ani, cu un copil, doctoranda in filosofie, a fost atrasa de scrierile autorului de „silogisme ale amaraciunii”. Ea s-a hotarat sa-i scrie pentru ca filosoful „scria obraznicii tonifiante”, totusi nedestructive. Intre spiritele celor doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991.
Cartea este tulburatoare si deconcertanta deopotriva, pentru ca prezinta o alta fata a lui Cioran, care traieste totusi erotic iubirea, cu stangaciile si nerabdarile unui adolescent indragostit. „Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei, abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ati fost oarecum speriata cand v-Am vorbit de o inclinatie „perversa” pe care mi-o starneste trupul dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvantul potrivit; am vrut sa spun arzatoare”, ii marturiseste Cioran lui Friedgard intr-una dintre scrisori.
Liiceanu critica publicarea corespondentei
Friedgard il portretizeaza pe Cioran nu numai prin intermediul schimbului de epistole, ci si prin descrierea unor secvente din viata pariziana, cu plimbarile sau vacantele petrecute impreuna sau fiecare alaturi de partenerul oficial. Dupa ce se va intalni cu Simone BouŽ, femeia care a stat langa Cioran pana la moartea acestuia, Friedgard va transforma legatura cu filosoful intr-o amicitie bazata pe afinitati intelectuale. In finalul cartii, Friedgard se intreaba de ce Cioran nu s-a sinucis si a acceptat in schimb decrepitudinea fizica provocata de boala, nepunand in practica teoriile sale legate de sinucidere.
In cartea „Usa interzisa”, filosoful Gabriel Liiceanu a criticat-o aspru pe autoarea germana; a numit-o „capra metafizica” si a acuzat-o ca a publicat corespondenta cu Cioran doar pentru a castiga notorietate. Traducatoarea Nora Iuga considera insa ca scrisorile „septuagenarului adolescent indragostit brusc de viata surprind momentul limita cand spiritul a toate negator descopera afirmatia si si-o asuma”.
.
"Draga Friedgard, e dimineata devreme. N-am putut sa ma zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit sa ma scol, ca sa va trimit o lista a pacatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am facut o plimbare inutila, am vrut chiar sa intru într-o biserica (Saint Sévérin), mi-am cumparat o carte despre Trappisti si n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o ora în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit sa ma scol ca sa nu-mi pierd mintile. Am înteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra în toata claritatea ei abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ati fost oarecum speriata când v-am vorbit de o înclinatie perversa pe care mi-o stârneste trupul Dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvântul potrivit; am vrut sa spun arzatoare".
"Ieri noapte, când ma plângeam de proba rupturii care e lozul meu, mi-ati spus ceva curios: Altfel v-ati fi plictisit. Si e adevarat. In fapt, m-ati vindecat (deocamdata?) de plictiseala! Vremea care a trecut de la aparitia Dumneavoastra a fost atât de plina, de substantiala, de neprevazuta si atât de impregnata de Dumneavoastra, ca va sunt recunoscator pentru toate bucuriile si loviturile legate de numele Dumneavoastra. Ma aflu, stiti doar, într-o anxiété continua cu privire la nestatornicia Dumneavoastra, dar nu ma pot consacra linistii. Pur si simplu nu sunt în stare sa trag concluziile susceptibilitatii mele. Mai bine iadul cu Dumneavoastra decât binecuvântarea de unul singur. Sunteti blestemul meu indispensabil".
"Ati devenit centrul vietii mele, zeita unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire si nefericire întâlnita vreodata. Dupa ce am vorbit ani în sir cu sarcasm despre asemenea... lucruri ca iubirea, trebuia sa fiu pedepsit într-un fel, si chiar sunt, dar nu regret. Punctul principal al programului meu e disolutia". Iar curând apoi: "Desi am iubit viata patimas, am gasit-o totusi lipsita de sens. Acum mi se pare total lipsita de sens - fara Dumneavoastra".
” Intins pe covorul balcanez si plin de amintiri exacte, m-am lasat prada unor ganduri nebunesti (!) din care nici cvartetul lui Schumann n-a reusit sa ma smulga.Doar vocea Dumneavoastra a putut sa faca aceasta minune.Iata am si devenit un alt om – cel care a ras atat de mult impreuna cu Dumneavoastra in timpul acestei intamplari unice.Niciodata nu am prevazut ca in acest moment al existentei mele cineva ar fi putut sa joace un asemenea rol.Oboseala parea a-mi fi singura camarada.Ea chiar si este, dar, din fericire, ii faceti o concurenta periculoasa..Sunt vulnerabil si nimeni nu ma poate rani atat de usor ca Dumneavoastra.E de ajuns un cuvant.Indispozitia care a pus stapanire pe mine azi dupa masa a fost ingrozitoare.Mi-ati spus unele lucruri neplacute in cafeneaua aia blestemata – inaintea despartirii! Dar sa nu mai vorbim despre asta."
"Azi la trezire voluptatea de a-mi aminti.Si apoi, imediat vocea Dumneavoastra.De cand va cunosc cred in PROGRES – din cauza telefonului.Desi nu am devenit un adorator al mersului inainte, vreau sa spun ca nu as judeca niciodata un scriitor dupa ideile lui politice.Imi este indiferent daca Chateaubriand a fost reactionar sau nu, ma intereseaza femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, si apoi gracila Madame de Beaumond. Ultrapolitizarea spiritelor e o catastrofa fara egal.Mai bine diletantism decat ideologie, mai bine sa nu depinzi de nimic.
Dar de ce nu sunt vizavi de Dumneavoastra un diletant?Ochii, ochii Dumneavoastra au facut din mine un fanatic.
Ce dulce* cadere.
Al Dumneavoastra C.
*data viitoare am sa folosesc un adjectiv mai bun”
"Sunteti centrul vietii mele, zeita unuia ce nu crede in nimic, cea mai mare fericire si cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat sa le intalnesc”, ii spunea Cioran lui Friedgard Thoma, iubita cu 35 de ani mai tanara, intr-una dintre scrisorile publicate, dupa moartea filosofului, in romanul „Pentru nimic in lume”.
Aparuta prima data in Germania in 2001, cartea a fost publicata abia anul trecut in romana, in traducerea Norei Iuga, sub titlul „O iubire a lui Cioran”. Editia germana a cartii a fost retrasa din librarii in urma unei sentinte a Tribunalului din München din 14 ianuarie 2004, care a incriminat publicarea a opt scrisori incendiare ale filosofului. In urma procesului, s-a iscat o dezbatere aprinsa, referitoare la dreptul la intimitate al personalitatilor. In versiunea in limba romana a cartii, cele opt scrisori sunt cenzurate, iar celelalte, scrise in germana, sunt redate in facsimil.
Cioran traieste erotic iubirea
In februarie 1981, cand Cioran primea intaia scrisoare de la Friedgard Thoma, filosoful avea 70 de ani si traia cu Simone BouŽ, intr-un Paris care i se parea „dezabuzat”. Nemtoaica, in varsta de 35 de ani, cu un copil, doctoranda in filosofie, a fost atrasa de scrierile autorului de „silogisme ale amaraciunii”. Ea s-a hotarat sa-i scrie pentru ca filosoful „scria obraznicii tonifiante”, totusi nedestructive. Intre spiritele celor doi s-a nascut o profunda legatura intelectuala, materializata printr-o corespondenta purtata intre anii 1981 si 1991.
Cartea este tulburatoare si deconcertanta deopotriva, pentru ca prezinta o alta fata a lui Cioran, care traieste totusi erotic iubirea, cu stangaciile si nerabdarile unui adolescent indragostit. „Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei, abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ati fost oarecum speriata cand v-Am vorbit de o inclinatie „perversa” pe care mi-o starneste trupul dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvantul potrivit; am vrut sa spun arzatoare”, ii marturiseste Cioran lui Friedgard intr-una dintre scrisori.
Liiceanu critica publicarea corespondentei
Friedgard il portretizeaza pe Cioran nu numai prin intermediul schimbului de epistole, ci si prin descrierea unor secvente din viata pariziana, cu plimbarile sau vacantele petrecute impreuna sau fiecare alaturi de partenerul oficial. Dupa ce se va intalni cu Simone BouŽ, femeia care a stat langa Cioran pana la moartea acestuia, Friedgard va transforma legatura cu filosoful intr-o amicitie bazata pe afinitati intelectuale. In finalul cartii, Friedgard se intreaba de ce Cioran nu s-a sinucis si a acceptat in schimb decrepitudinea fizica provocata de boala, nepunand in practica teoriile sale legate de sinucidere.
In cartea „Usa interzisa”, filosoful Gabriel Liiceanu a criticat-o aspru pe autoarea germana; a numit-o „capra metafizica” si a acuzat-o ca a publicat corespondenta cu Cioran doar pentru a castiga notorietate. Traducatoarea Nora Iuga considera insa ca scrisorile „septuagenarului adolescent indragostit brusc de viata surprind momentul limita cand spiritul a toate negator descopera afirmatia si si-o asuma”.
.
"Draga Friedgard, e dimineata devreme. N-am putut sa ma zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit sa ma scol, ca sa va trimit o lista a pacatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am facut o plimbare inutila, am vrut chiar sa intru într-o biserica (Saint Sévérin), mi-am cumparat o carte despre Trappisti si n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o ora în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit sa ma scol ca sa nu-mi pierd mintile. Am înteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra în toata claritatea ei abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ati fost oarecum speriata când v-am vorbit de o înclinatie perversa pe care mi-o stârneste trupul Dumneavoastra. Pervers nu a fost cuvântul potrivit; am vrut sa spun arzatoare".
"Ieri noapte, când ma plângeam de proba rupturii care e lozul meu, mi-ati spus ceva curios: Altfel v-ati fi plictisit. Si e adevarat. In fapt, m-ati vindecat (deocamdata?) de plictiseala! Vremea care a trecut de la aparitia Dumneavoastra a fost atât de plina, de substantiala, de neprevazuta si atât de impregnata de Dumneavoastra, ca va sunt recunoscator pentru toate bucuriile si loviturile legate de numele Dumneavoastra. Ma aflu, stiti doar, într-o anxiété continua cu privire la nestatornicia Dumneavoastra, dar nu ma pot consacra linistii. Pur si simplu nu sunt în stare sa trag concluziile susceptibilitatii mele. Mai bine iadul cu Dumneavoastra decât binecuvântarea de unul singur. Sunteti blestemul meu indispensabil".
"Ati devenit centrul vietii mele, zeita unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire si nefericire întâlnita vreodata. Dupa ce am vorbit ani în sir cu sarcasm despre asemenea... lucruri ca iubirea, trebuia sa fiu pedepsit într-un fel, si chiar sunt, dar nu regret. Punctul principal al programului meu e disolutia". Iar curând apoi: "Desi am iubit viata patimas, am gasit-o totusi lipsita de sens. Acum mi se pare total lipsita de sens - fara Dumneavoastra".
” Intins pe covorul balcanez si plin de amintiri exacte, m-am lasat prada unor ganduri nebunesti (!) din care nici cvartetul lui Schumann n-a reusit sa ma smulga.Doar vocea Dumneavoastra a putut sa faca aceasta minune.Iata am si devenit un alt om – cel care a ras atat de mult impreuna cu Dumneavoastra in timpul acestei intamplari unice.Niciodata nu am prevazut ca in acest moment al existentei mele cineva ar fi putut sa joace un asemenea rol.Oboseala parea a-mi fi singura camarada.Ea chiar si este, dar, din fericire, ii faceti o concurenta periculoasa..Sunt vulnerabil si nimeni nu ma poate rani atat de usor ca Dumneavoastra.E de ajuns un cuvant.Indispozitia care a pus stapanire pe mine azi dupa masa a fost ingrozitoare.Mi-ati spus unele lucruri neplacute in cafeneaua aia blestemata – inaintea despartirii! Dar sa nu mai vorbim despre asta."
"Azi la trezire voluptatea de a-mi aminti.Si apoi, imediat vocea Dumneavoastra.De cand va cunosc cred in PROGRES – din cauza telefonului.Desi nu am devenit un adorator al mersului inainte, vreau sa spun ca nu as judeca niciodata un scriitor dupa ideile lui politice.Imi este indiferent daca Chateaubriand a fost reactionar sau nu, ma intereseaza femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, si apoi gracila Madame de Beaumond. Ultrapolitizarea spiritelor e o catastrofa fara egal.Mai bine diletantism decat ideologie, mai bine sa nu depinzi de nimic.
Dar de ce nu sunt vizavi de Dumneavoastra un diletant?Ochii, ochii Dumneavoastra au facut din mine un fanatic.
Ce dulce* cadere.
Al Dumneavoastra C.
*data viitoare am sa folosesc un adjectiv mai bun”
Sursa :
Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, trad. Nora Iuga, EST Editeur, 2005.
Evenimentul zilei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu