M-a cuprins azi o sictireala, amestecata cu o stare de somn dulce si apasatoare...de multa vreme nu mai stiu a ma odihni cum trebuie si azi s-a strans parca in mine toata oboseala cronica a lumii intregi. Asa as fi pasit desculta pe asfaltul rece al Bucurestiului acesta plictisit de viata, ca sa simt prin talpi gustul pamantului macar pentru o secunda. N-as stii sa va spun ce m-a tinut in loc, dar cu siguranta nu frigul de afara.
Nu vi s-a intamplat niciodata sa doriti ceva dar sa nu stiti anume ce? ceva bun, ce frumos, ceva special...in orice caz...altceva decat monotonia secundelor traite zilnic.
Eu...de multa vreme imi doresc sa pot scapa de orasul asta pustiit de trecut si prea mult infipt in viitor, sus cat mai sus, daca se poate. M-ar vindeca tihna si armonia unei vieti traite cu omul meu, acolo unde doar D-zeu si vulturii se avanta. Am creste pui de lup si flori de colt si doar soarele ar indrazni sa ne bata in geam diminetile...si sa ne incalzeasca sufletul. Si Doamne ce gust incredibil ar avea cafeaua bauta pe veranda i,n lumina si racoarea zorilor de zi...
Sunt obosita, in aceasta zi de luni fara prea multe intelesuri si nu am putere sa-mi duc visul mai departe. Oricum salasuieste in mine precum o boala fara leac, dar totusi cu o licarire de speranta, agatata undeva intr-un cuier al divinitatii.
Am fotografiat acum cateva zile curcubeul ce impodobea parca plopul batran din fata casei mele. Un strop de culoare, intr-o lume gri si pentru o secunda m-am gandit ca asta ar vrea sa insemne pentru voi ,cei care intrati sa cititi, de drag, curiozitate sau plictiseala, aiurelile puse de mine pe blog. S-a nascut din dorinta de viata, supravietuire, iubire si mai ales de dragul cuvintelor frumoase spuse din inima atat celor care cred, dar mai ales celor care invata sa creada.
E tarziu, mai lipsesc cateva minute pana cand laptopul se transforma in dovleac si eu intr-o Cenusareasa de Bucuresti. In curand printul meu, va divorta de mine, aruncandu-ma in temnita gandurilor.
Iluzie si realitate, asta a fost si este viata mea...si doar cu tone de afectiune calda si sincera poate sa devina un colt de curcubeu. Am oscilat mereu intre teama si iubire dar niciodata teama de iubire sau de intensitatea ei. E greu s-o mai recunosti in zilele acestea atat de ponosite.
Intensitatea iubirii va exista mereu, trebuie sa o recunosti si sa o accepti in viata ta cu mai multa incredere!
RăspundețiȘtergere