"O, lume, lume!
Aş vrea să te cuprind întreagă
În piept,
Dogorîtor
Să te topesc în sufletul meu cald
Cu tot ce ai:
Cu munţii tăi,
Cu rîsul tău,
Cu picurii de rouă,
Cu multele,
Nenumăratele fecioare cari păşesc
Cutremurate-n clipa asta
De-un dor.
Pe minunatul tău pămînt,
Cu cerul tău,
Cu tot ce plînge-n tine-aş vrea
Să le topesc în trupul meu -
Şi strop cu strop
Din inimă
Ca dintr-o cupă
Să-mi beau apoi eu însumi sîngele bogat:
Şi surîzînd
Să pier
Gustîndu-te o dată din belşug
Ameţitoare
Şi largă mare de minuni: O, lume!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu