Tăcerea asta nefirească
E ultimul cuvânt rămas
Care arată cât de strâmbă-i
Minunea sfertului de ceas...
Din clipele ce au căzut,
O dată cu dorinţa stinsă,
Se naşte dorul de trecut
Şi pleacă dragostea învinsă.
Rămâne doar ce nu rămâne,
Un lucru vechi, prin noul rost:
S-a dus acum neîntâmplatul
Şi-i prea departe tot ce-a fost...
Dar ea nu poate să-nţeleagă
Şi mă întreabă, câteodată,
De ce ne strâng aşa de rău
Cătuşele lui Niciodată.
Minunata poezia!
RăspundețiȘtergere