Astept fiecare toamna ca pe un leac stravechi care sa vindece orice urma a ta lasata in mine in toate celelalte anotimpuri...la fel cum o asteptam in copilarie cu lumina stinsa si ochii ridicati spre cer , simtind-o mai intai pe varful nasului si in adieri reci de vant.
Nu sunt multe lucuri care au ramas de la tine, pana si cuvintele au apus, dar au ramas ca o lama de cutit cele care poarta flori de mucegai in ele, sau poate doar dorul de tine le a amestecat culorile si indulcit asprimea.
Hai asculta inca o data un cantec de toamna mai vechi decat primii fulgi de iarna din tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu