Calea Victoriei....

"De nu te vedea lumea doua zile pe Calea Victoriei, lingaveai ori murisesi.

Nu era cu putinta sa fi fost bucurestean si sa nu fi iesit in toata ziua pe singura strada din oras.Aici batea inima urbei! Sa fi disparut tot târgul: daca ramânea Calea Victoriei, ramâneau si Bucurestii! Si de erai negustor cu stare si de erai advocat ori barbat din fruntea tarii, daca nu te preumblai – hai, nu de la Piata Victoriei, ca doar nu-ncepea lumea cu Ministerul de Externe, dar de la Ateneu la Cercul Militar – nu existai! Spuneti-i forum, spuneti-i agora, calatorie sacra, pelerinaj initiatic,spuneti-i cum vreti: pe Calea Victoriei se incredinta bucuresteanul, zilnic,ca-i in viata, intr-o lume in care toate sunt la locul lor, cum trebuie sa fie! Putea sa-ti putrezeasca banetul in cinci saltele, ori sa-ti fi tinut mosiile de la Crângasi la Tisa, sa fi avut zece fabrici in Dudesti si doua puturi de nafta la Ploiesti! Daca nu treceai pe cale, prin fata Capsei, in rând cu ceilalti, tacticos, marsandând cu ochii-n toate partile, sa nu ratezi vreo salutare (Doamne pazeste!), nu te lua nimeni in seama. Te condamnai singur la uitare...

Tineti minte, nu-i asa, intrebarea pusa de un poporan politicianului: „Da` la Capsa mergi?” Nu venea nimeni in haine ponosite si tesmenite, de cioflingar neobrazat.Tot omul se intolea cuviincios. Ce era el – saracan, hârtogar, student, lefegiu– tot gasea 3000 de lei de-un costum si-o palarie (vara-iarna, bucuresteanulinterbelic nu umbla pe Calea Victoriei cu capul gol!)Promenada tinea pâna târziu, in fapt de noapte. Mai o remarca crudela, mai un flirt, mai o ocheada piezisa de fante, complimenturi,tâfne, masinatiuni, parapoane, comeragiuri, mai un ifos de cocheta... Dar nu ridica nimeni glasul, nu se stropsea nimeni. Puteai lasa fata mare de maritat la drum de seara, se-ntorcea cum plecase. Pai se preumbla voda singur prin multime, curtând demoazele-n vazul lumii, si nu s-ar fi sumetit o copila?!

A da o raita pe Calea Victoriei era si cea mai ieftina si cea mai dorita distractie a bucurestenilor. Atâta bucurie aveau: sa se vada unii pe altii, sa se simta aproape. Sigur, nimic nu-i impiedica sa se urasca, sa se toace-n santagii, bârfe si machiaverlâcuri sângeroase. Pe cale aflau toti in ce dandana era fiecare, ce „frantuzoaica” noua ii papa banii unuia, cu cât a pradalit prefectul fondul orfanilor. Asa cum afla fiecare ce can-can-uri maloneste erau de stiut despre toti ceilalti.Mersul asta agale prin suvoiul de pli mbareti nu-i oprea sa se venereze ori sa se pizmuiasca de moarte, sa se caute, sa se desparta, sa se impreune! Dar intelegerea, contractul dintre ei era sa fie alaturi in vremea astor fapte, sa faca toate astea ochi in ochi, si sa ramâna astfel. Nimic mai democratic ca marea preumblare! Zi de zi, se desfundau mahalalele si se goleau palatele, ca sa se umple o singura strada. Calea Victoriei nu era un obicei, era o lege a orasului."

Sursa: Suflet candriu de papugiu - Radu Anton Roman